SUS INIMA a câștigat premiul Societății Civile acordat de EESC – European Economic and Social Committee pentru ajutorul oferit refugiaților ucraineni.
Sus Inima s-a implicat încă de la începutul războiului din Ucraina, în acțiuni care au venit în întâmpinarea nevoilor refugiaților.
Zeci de mii de persoane au beneficiat, direct și indirect de ajutorul programelor dezvoltate implementate de Sus Inima. Programele dezvoltate pentru refugiați presupun măsuri care oferă sprijin concret imediat, sprijin pe termen mediu și sprijin pe termen lung. Personalul angrenat în echipa de intervenție este internațional și implică specialiști din mai multe domenii: social, educațional, psihoterapeutic, economic și cultural.
Dintre refugiații care au primit ajutor, unii au fost în tranzit, iar alții au ales să rămână în România. Astfel, Sus Inima a pus la dispoziție:
- produse alimentare de bază, produse de igienă
- a oferit acces la terapii și servicii medicale
- a oferit cazare temporară pentru refugiați, inclusiv pentru refugiații cu animale de companie
- a deschis un centru de zi pentru copii ucraineni
- a organizat cursuri de limba română și engleză
- a deschis Ukrainian Info Center, un loc în care refugiații se pot întâlni și unde pot primi susținere și îndrumare pentru o gamă largă de nevoi cu care aceștia se confruntă
Printre ultimele realizări se numără deschiderea școlilor Ucrainiene cu predare în limba ucraineană pentru clasele 1-4 și 5-11, o grupă de creșă și 3 grupe de grădiniță. Cu excepția profesorilor de limba română, întreg personalul este format din cadre didactice refugiate din Ucraina.
Beneficiarii direcți și indirecți ai proiectelor de dezvoltate si implementate ca răspuns la situația de criză depășesc 50.000.
“Primirea unui premiu și recunoașterea pentru activitatea noastră din partea Comisiei Europene nu este doar cea mai mare onoare pe care o poate primi organizația noastră, ci este și o rampă grozavă pentru consolidarea ajutorului pe care încercăm să îl punem la dispoziția grupurilor vulnerabile. Pe lângă asta, ne responsabilizează să creștem și să îmbunătățim impactul pe care îl avem la nivel societal.” (Lu Knobloch – Director Dezvoltare Organizațională SUS INIMA)