SUSINIMA.Plays – Au trecut câteva luni de la implementarea programului SUSINIMA.Plays iar primele rezultate nu au întârziat să apară.

Au trecut câteva luni de la implementarea programului SUSINIMA.Plays iar primele rezultate nu au întârziat să apară. Efectele benefice asupra copiilor implicați în program au fost observate de către părinți.  Facilitatori SUSINIMA.Plays s-au întâlnit cu părinții copiilor implicați în program. Scopul a fost de a prezenta echipa care s-a extins, programul detaliat al workshopurilor, dar și de a porni un dialog între părinți și facilitatori. Părinții au fost încântați de program și de rezultatele pe care le-au observat în comportamentul copiilor și astfel și-au manifestat interesul de a participa și ei la astfel de workshopuri.  În urma experimentării workshopului de către părinți, aceștia au căpătat o înțelegere mai profundă a procesului de lucru. Posibilitatea de a experimenta ceea ce copiii lor experimentează la aceste ateliere au creat un limbaj comun și astfel, procesele începute în atelier se extind și acasă. Acest lucru eficientizează prelucrarea emoțiilor și a traumei. În acest fel, și părinții au oportunitatea de a învăța lucruri noi, de a se dezvolta și de a-și exprima și prelucra emoțiile într-un mediu distractiv și sigur, crescând gradul de autocunoaștere și căpătând noi instrumente de înțelegere a situațiilor în care se află. Pentru a crea un cerc complet de împărtășire și învățare copii-profesori-părinți, și profesorii au fost implicați în workshopurile SUSINIMA.Plays. Intenția este de a crea sentimentul de comunitate și înbunătățirea procesului de comunicare. Profesorilor le-a fost prezentată metoda de lucru astfel încât munca pe care facilitatori o depun cu copiii să continue și în sălile de clasă, dezvoltând un limbaj comun cu aceștia. De asemenea, facilitatori au împărtășit cu profesorii instrumente și exerciții care pot ajuta la extinderea abilităților de predare.  Profesorii au mărturisit că fost o experiență emoționantă și revelatoare pentru mulți dintre ei și doresc să participe la mai multe ateliere de lucru. Mulți profesori și-au exprimat nevoia de a face mai multe activități de acest gen, deoarece i-a ajutat să iasă din zona de confort. Fiind un mediu distractiv și sigur, aceștia s-au deschis la această călătorie împreună. Astfel, atelierele SUSINIMA.Plays s-au extins, în prezent existând și grupe pentru adulți. Workshopurile pentru părinți și pentru profesori vor avea loc lunar. Facilitatorii SUSINIMA.Plays lucrează îndeaproape cu o echipă de terapeuți, stabilind împreună structura atelierelor și metodele de lucru, acestea fiind constant îmbunătățite și revizuite pe măsură ce procesul de lucru avansează, pentru a întâmpina cât mai eficient nevoile participanților.

Olga Kara: “Nu mă mai simt în tranzit, trăiesc momentul prezent, nu mai aștept doar să mă întorc acasă.”

Olga s-a alăturat echipei Sus Inima anul trecut, fiind unul din refugiații ucraineni care au fugit din calea agresiunilor. În primă fază, ea a oferit ajutor în ceea ce privește contabilizarea taxelor de la părinți pentru școala ucraineană din Sibiu. Mai târziu, Eugene i-a propus să lucreze cu normă întreagă, devenind astfel parte din Sus Inima.  În prezent, se ocupă de contabilitatea plăților pentru taxele de școlarizare în cele două școli ucrainene și de evidența plăților pentru mesele copiilor. Acestea sunt activitățile vizibile. De fapt, după părerea Olgăi, jobul ei este despre comunicare, ținând legătura dintre părinți și școală și dintre copiii care au nevoie de hrană și firma de catering. Olga nu a mai avut contact cu astfel de organizații, această linie de lucru fiind nouă pentru ea. “Până acum, am văzut o comunitate de oameni diferiți, uniți de un scop comun și de idei pe care le aduc la viață.” Pe vremea când încă locuia în Ucraina, înainte de război, Olga a lucrat în domeniul logisticii transporturilor și al serviciilor vamale. De la vârsta de 18 ani a lucrat în companii care au operat cu portul Odesa. A fost expeditor de mărfuri, șef al departamentului de expediere și manager în companii de transport și logistică. Ultimul loc de muncă a fost ca manager de logistică la o companie care se ocupa cu achiziționarea de mașini din SUA, China și Canada și importul acestora în Ucraina.  “În Sus Inima îmi place comunicarea din interiorul echipei, programul și relația dintre colegi. Mă simt necesară, nu sunt doar în așteptarea unei vieți reale, acasă. Fac ceva, este util, sunt utilă, sunt recompensată. Nu mă mai simt în tranzit, trăiesc momentul prezent, nu mai aștept doar să mă întorc acasă.” “Mă bucur să am o astfel de experiență - să lucrez într-o entitate străină. Și dacă ținem cont de bariera lingvistică, atunci putem spune cu siguranță că sunt recunoscătoare pentru experiența la care nici nu mă așteptam. Colectivul este minunat și mă bucur să fac parte din organizație, să ajut ucrainenii și să obțin cunoștințe în domenii de activitate noi."

Diana Hulea: “Sus Inima pentru mine este locul în care mă încarc cu energie pozitivă de la oameni implicați și dedicați.“

Un alt membru recent al familiei Sus Inima despre care vom povesti este Diana Hulea. Diana este asistent social de profesie și lucrează de 19 ani în domeniul protecției drepturilor copilului. A activat atât în servicii sociale private, cât și de stat. Pentru ea, activitatea în cadrul unui furnizor privat de servicii sociale înseamnă mai multă flexibilitate. Diana a ajuns să lucreze la Sus Inima printr-o prietenă care a îndemnat-o să dea o mână de ajutor unor oameni cu inimă, care fac lucruri foarte faine pentru oameni în nevoie. “La Sus Inima eu ajut la organizarea activității Centrului de Suport Oncologic. Sprijin specialiști care oferă servicii pacienților oncologici și aparținătorilor lor prin proceduri de lucru care stabilesc modalitățile concrete de evaluare a nevoilor, planificarea și acordarea serviciilor, relația cu autoritățile publice care activează în domeniul asistenței sociale.” “Sus Inima pentru mine este locul în care mă încarc cu energie pozitivă de la oameni implicați și dedicați celor în situații grave și chiar disperate." Ce îi place Dianei cel mai mult la Sus Inima este atmosfera în care se desfășoară activitatea, dorința de a ajuta pe o simte in echipă, disponibilitatea și implicarea colegilor.

Alexandra Poiană – „Mi-a fost dat să cunosc o realitate în care o mână de oameni reușesc să schimbe mii de destine.”

Astăzi vom relua poveștile de duminică și pentru acest început de an cred că a venit timpul să mă și prezint. Eu sunt Alexandra Poiană, coordonator comunicare și marketing, și m-am alăturat familiei Sus Inima în iulie 2022. Carmen și Lu mi-au oferit acest loc de muncă în perioada în care eram în căutarea unui job remote, pentru că urma să mă mut din țară. Înainte de Sus Inima, am lucrat un an în televiziune. Cu toate acestea, pregătirea mea de bază este cea de actriță. Am terminat facultatea de teatru la Iași, în 2011, și de atunci am colaborat cu mai multe teatre din București, în special cu Teatrul Național. Am avut și câteva apariții în filme de lung și scurt metraj, atât românești cât și producții internaționale. Întotdeauna mi-a plăcut să spun povești, mai ales povești care să conteze, care să inspire. Asta m-a atras la teatru, faptul că poate fi un bun instrument care te ajută să crești și să evoluezi. Prin intermediul actului teatral poți pune spectatorului o oglindă care să îl ajute să se vadă, să se recunoască, să își recunoască emoțiile și poate tiparele comportamentale și prin asta să devină conștient de sine. Pentru că doar atunci când suntem sinceri, conștienți de cine suntem și de acțiunile noastre, putem să lucrăm cu sine și să devenim cea mai bună variantă a noastră. Iar tot acest proces vizează atât spectatorul, cât și actorul. Teatrul, la origini, era sacru, iar visul meu a fost să experimentez sacralitatea actului artistic.  Dar există multe alte modalități prin care poți spune povești care să conteze, să inspire și să facă diferența. Am experimentat asta din plin, din vară până în prezent, de când spun poveștile Sus Inima. Mi-a fost dat să cunosc o realitate în care o mână de oameni reușesc să schimbe mii de destine. Mii de oameni au primit un nou start în viață. Sus inima s-a născut dintr-o necesitate și este uluitor cum această echipa a reușit să țină pasul cu necesitățile care au crescut uriaș pe parcursul anului trecut. Sunt recunoscătoare pentru colectivul în care lucrez, colaborând zilnic cu oameni care găsesc bucurie în a renunța la sine și la confortul propriu pentru a se pune în slujba celorlalți.  Pentru unii Sus Inima înseamnă o semnătură pe un formular, sau doi euro donați printr-un sms. Pentru alții, Sus Inima este diferența dintre viață și moarte, dintre a fi pe stradă sau a avea un cămin, dintre a continua studiile sau a rămâne cu câteva clase, dintre survival mode sau bucuria vieții.  Fie că scriu, pictez, sau joc, experiența procesului este mult mai frumoasă atunci când nu este despre mine ci despre a servi și a pune tot ceea ce creez la picioarele Divinului. Si cred că, în esență, la asta se referă sacralitatea actului artistic.

Eliza Teofănescu: “Nu există limite, ele sunt doar în mintea noastră. Sus Inima îmi aduce aminte asta.“

Eliza este și ea un membru recent al familiei SUS INIMA și a ajuns să facă parte din echipă datorită comunității din care face parte. Până de curând obișnuia să locuiască în București, dar a făcut o schimbare majoră în viața ei, și-a dat demisia din teatru și s-a mutat în Sibiu pentru a fi alături de oamenii frumoși pe care i-a întâlnit acolo și cu care împarte aceleași valori. Eliza spune că “atunci când la locul de muncă întâlnești astfel de oameni, cu același mindset, munca sau lucrul se transformă în voința de a servi, pentru că ne reamintim unii altora că ceea ce facem este pentru binele celorlalți.”  Eliza este actriță și până acum 3 luni a fost angajată a Teatrului Ion Creangă din București. A absolvit UNATC-ul în 2016 și în 2018 masterul, tot în actorie. Imediat cum a terminat licența, a dat concurs la Teatrul Ion Creangă și a fost angajată. “Au fost niște ani superbi. Artele spectacolului, tot antrenamentul artistic și oamenii cu care am lucrat, sunt foarte recunoscătoare pentru toate. A fost o perioadă în care am servit cel mai tânăr public, făcând teatru pentru copii. Acum a venit timpul să ies puțin de pe scenă și să lucrez cu copiii în mod direct. E o perspectivă diferită pentru că atunci când interacționezi cu ei poți să observi mai bine care sunt nevoile lor. Copiii sunt minunați. Cu toate provocările care apar pe parcurs, la finalul zilei știu că acești frați mai mici au nevoie de noi și de sprijinul nostru, au nevoie să-i iubim.”  Recent, SUS INIMA a dezvoltat acest nou departament care se ocupă cu facilitarea atelierelor de dezvoltare prin teatru pentru copiii ucraineni, respectiv susnima.Plays, iar Eliza face parte din echipă. “Majoritatea suntem actori și avem această experiență, cu un limbaj comun și cu înțelegerea a ceea ce poate să aducă arta și teatrul în viețile noastre. Copiii ucraineni beneficiază săptămânal de aceste ateliere de dezvoltare prin joc iar sub ghidarea noastră, ei descoperă noi modalități de comunicare și cooperare, dezvoltă simțul empatic, creativitatea, sunt încurajați să se exprime liber și non violent. Activitatea noastră în susinima.Plays este complexă și nu poate fi rezumată în câteva cuvinte pentru că ea acționează pe multe paliere. Suntem conștienți că e un proces lung cu un impact mai mult decât benefic pentru acești copii.” Zâmbetele copiilor cu care Eliza lucrează îi aduc cea mai mare satisfacție. Găsește bucurie în momentul când intră în sala de atelier și îi vede cum așteaptă nerăbdători, plini de entuziasm să înceapă să lucreze împreună, să fie unii lângă alții. Sunt copii de 8-9 ani care spun la finalul atelierului “Mulțumim! A fost foarte frumos astăzi!” Eliza spune că asta o face să creadă din ce în ce mai tare în proiectul susinima.Plays și în puterea fiecăruia de a se transforma în mai bine în fiecare zi.  "Pentru mine cel mai mult contează cum aleg să mă raportez la ceea ce fac. Atâta timp cât reușesc să văd în orice acțiune o oportunitate de creștere, o oportunitate de a servi, sunt mulțumită și asta mă bucură. Pentru mine SUS INIMA înseamnă transformare. Tot ce se întâmplă în SUS INIMA are impact asupra mea. Descopăr și învăț în același timp cu copiii. E un schimb. Zilele trecute ne-am întâlnit toată echipa și am pregătit ceva foarte frumos. E o surpriza muzicală cu niște versuri superbe. Când am înregistrat a fost magic. Fără prea multă pregătire înainte, ne-am sincronizat și a ieșit ceva fain de tot. Genul ăla de piesă care aduce oamenii împreună. Nu există limite, ele sunt doar în mintea noastră. SUS INIMA îmi aduce aminte asta.”

Angela Claudia Gheorghiu – “Pot să spun cu mâna pe inimă că am crescut foarte mult, ca om, de când sunt parte a echipei Sus Inima.“

Angela este asistent manager la casa SUS INIMA din București. Ea și Ioana Andriesei sunt minunatele gazde care însuflețesc acea casă și care se asigură de buna funcționare a locației, cu tot ceea ce implică “să ții o casă“. Angela a fost mult timp plecată din țară și la un moment dat a decis să se întoarcă, având câteva idei în minte despre felul în care dorea ca viața ei să arate mai departe. Era în căutare de ceva nou, ceva care să o împlinească în primul rând în plan personal și sufletește. Obișnuia să lucreze în domeniul vânzărilor, dar această ocupație nu-i mai aducea bucurie, nu o mai împlinea. Întâmplare, sau nu, Angela locuiește lângă casa SUS INIMA din București. Astfel, a fost prezentă în procesul de devenire a acelui spațiu încă de la bun început. “M-am bucurat foarte mult să aflu cu ce se va ocupa acel spațiu. Un lucru minunat în vremurile zilelor noastre. Am văzut “din primul rând” pregătirile, primii pacienți.” Entuziasmată de ceea ce se întâmpla acolo, Angela a dorit să se implice în activitățile Casei și să dea o mână de ajutor.  “După un an de la deschiderea casei, eu fiind deja familiarizată cu povestea și activitatea acesteia, am fost invitată să mă alături echipei. Sincer, a fost un vis împlinit. Îmi doream, dar nu îndrăzneam să spun. Practic, un an de zile bucuria timpului meu liber fusese să fac voluntariat la Casa Sus Inima. Acum, devenise bucuria locului de muncă.” Astfel, Angela a găsit acea ocupate și acel loc în care experimentează ceea ce și-a dorit, locul de muncă fiind totodată și o sursă de bucurie, împlinire, satisfacție personală și care, așa cum a precizat, să îi ofere un simț al utilității. “Sunt fericită să întâmpin oaspeții Casei, să mă asigur că se bucură de tot confortul unui cămin, că se simt ca la ei acasă. Îmi place mult să petrec timp cu ei, să-i ascult, să îi încurajez, și păstrăm legătura. Mă impresionează, uneori mă întristează poveștile de viață ale oaspeților Casei, însă pot să spun cu mâna pe inimă că am crescut foarte mult, ca om, de când sunt parte a echipei SUS INIMA.”  

SUSINIMA.Plays – incluziune socială prin artă

Atelierele SUSINIMA.Plays au început de la 1 noiembrie 2022 și se desfășoară zilnic în spații amenajate pentru grupurile desemnate. Scopul principal al programului este de a dezvolta ateliere și activități atât pentru participanții ucraineni, cât și pentru cei români. Atelierele vor include participanți de toate vârstele, dar vor începe cu copiii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani. Programul folosește cultura ca mijloc de a uni, de a ajuta la vindecarea traumei, dezvoltarea rezilienței și a forței interioare. Activitatea programului contribuie la crearea de spații comune, a unui limbaj comun și, în general, vor demonstra că indiferent de backgroundul nostru social și cultural, educația prin cultură, poate fi liantul care să ne îmbogățească pe toți. Alin State, coordonatorul SUSINIMA.Plays, despre activitatea programului: "Atelierele SUSINIMA.Plays au pornit din necesitatea de a crea un spațiu sigur în care copiii să poată fi vulnerabili și să poată învața să își gestioneze emoțiile generate de trauma dislocării și a războiului. De când au venit în Sibiu și până în prezent, interacționând cu refugiații pe mai multe planuri și ocupându-ne de nevoile de bază, am observat că cei mai vulnerabili sunt copiii și adolescenții, care acum au o nevoie foarte mare de a fi integrați și de a-și face prieteni. După doi ani de pandemie, războiul adaugă noi distanțe și împing acești copii spre izolare și realitate virtuală. Traumele pe care părinții le resimt acum sunt transmise copiilor și nu sunt gestionate nici de copii, nici de părinți. Teatrul poate să deschidă aceste porți spre comunicare între părinți și copii și mai ales pot oferi unelte prin care ei pot gestiona situațiile și emoțiile cu detașare și cu o înțelegere plină de compasiune asupra situației în care se află. Unul dintre scopuri este să conectăm copiii ucraineni cu cei români și astfel, prin intermediul jocurilor teatrale, ale muzicii și ale artelor în general, să depășim bariera lingvistică, culturală, socială, etc. Cultura și arta în general au forța de a uni, a educa și a descoperi noi moduri prin care noi putem să ne susținem unii pe alții cu empatie și iubire.” Printre beneficiile generale ale programului SUSINIMA.Plays se află dezvoltarea fizică, mentală și emoțională, dezvoltarea simțului de colaborare și a sentimentului de apartenență, facilitează interacțiunea socială și empatia, înțelegerea conceptului de reguli și roluri. Toate acestea vor crea sentimentul de a fi în siguranță și de a fi apreciat. Este un concept dezvoltat în 3 module care implică etape de dezvoltare care au loc pe o perioadă de 27 de luni. Rezultatele vor fi produse culturale bazate pe artele spectacolului și dezvoltarea unei rețele de facilitatori care pot susține și dezvolta conceptul pentru viitor. “Uniunea Europeană, prin dezideratele pe care le are la bază și însuși mottoul ales în anul 2000 ,“Unitate prin diversitate”, presupune crearea unui macro spațiu în care toți indivizii incluși, să poată să crească învățând unii de la alții. Astfel, încercăm și noi, prin SUSINIMA.Plays, să punem aceste deziderate în practică și să îmbinăm educația și multiculturalitatea noastră europeană - pentru a uni… prin joacă și bucurie.” (Lu Knobloch - Director Dezvoltare Organizațională SUS INIMA)

SUS INIMA a câștigat premiul Societății Civile acordat de EESC – European Economic and Social Committee pentru ajutorul oferit refugiaților ucraineni.

Sus Inima s-a implicat încă de la începutul războiului din Ucraina, în acțiuni care au venit în întâmpinarea nevoilor refugiaților. Zeci de mii de persoane au beneficiat, direct și indirect de ajutorul programelor dezvoltate implementate de Sus Inima. Programele dezvoltate pentru refugiați presupun măsuri care oferă sprijin concret imediat, sprijin pe termen mediu și sprijin pe termen lung. Personalul angrenat în echipa de intervenție este internațional și implică specialiști din mai multe domenii: social, educațional, psihoterapeutic, economic și cultural. Dintre refugiații care au primit ajutor, unii au fost în tranzit, iar alții au ales să rămână în România. Astfel, Sus Inima a pus la dispoziție:  
  • produse alimentare de bază, produse de igienă 
  • a oferit acces la terapii și servicii medicale
  • a oferit cazare temporară pentru refugiați, inclusiv pentru refugiații cu animale de companie
  • a deschis un centru de zi pentru copii ucraineni
  • a organizat cursuri de limba română și engleză
  • a deschis Ukrainian Info Center, un loc în care refugiații se pot întâlni și unde pot primi susținere și îndrumare pentru o gamă largă de nevoi cu care aceștia se confruntă
Printre ultimele realizări se numără deschiderea școlilor Ucrainiene cu predare în limba ucraineană pentru clasele 1-4 și 5-11, o grupă de creșă și 3 grupe de grădiniță. Cu excepția profesorilor de limba română, întreg personalul este format din cadre didactice refugiate din Ucraina. Beneficiarii direcți și indirecți ai proiectelor de dezvoltate si implementate ca răspuns la situația de criză depășesc 50.000. “Primirea unui premiu și recunoașterea pentru activitatea noastră din partea Comisiei Europene nu este doar cea mai mare onoare pe care o poate primi organizația noastră, ci este și o rampă grozavă pentru consolidarea ajutorului pe care încercăm să îl punem la dispoziția grupurilor vulnerabile. Pe lângă asta, ne responsabilizează să creștem și să îmbunătățim impactul pe care îl avem la nivel societal.” (Lu Knobloch - Director Dezvoltare Organizațională SUS INIMA)

Jonas Dell’Antonio: “SUS INIMA îmi oferă ocazia de a învăța cum să servesc și să ajut alți oameni prin efortul nostru zilnic, ca echipă, ca grup, ca ființe umane.”

Jonas este un alt membru al familiei SUS INIMA. El face parte din echipa de marketing și social media, contribuind la crearea de conținut și creșterea vizibilității organizației. Una din realizările recente este reînnoirea site-ului SUS INIMA, pentru a oferi mai multă claritate și pentru a vă ține la curent cu activitatea și serviciile oferite.
Pe lângă asta, o alta activitate pe care o va începe curând în cadrul organizației SUS INIMA va fi alături de echipa de cercetare în domeniul antropologiei sociale, care este în principal studiul societății și culturilor umane printr-o lentilă comparativă.
Jonas a studiat comunicare, social media și cultură, iar în prezent urmează un master în antropologie culturală.
Înainte de a se alătura echipei SUS INIMA, pe când încă locuia în Italia, a lucrat pentru o companie care reprezintă pasiunea pe care o are pentru sporturile montane și experiența specială pe care muntele o poate oferi. De asemenea, obișnuia să se implice în diferite proiecte ce vizează copiii și adolescenții, din dorința de a contribui la o dezvoltare armonioasa a viitoarelor generații.
A ajuns să lucreze pentru SUS INIMA după ce a decis să se mute din Italia în Germania. A lăsat în urma slujba pe care o avea și a pornit în căutarea unui nou loc de muncă.
“Le-am cunoscut pe Lu și Carmen prin intermediul soției mele, Alexandra, care este româncă. Am ajuns să vorbim despre SUS INIMA și despre faptul că îmi căutam un loc de muncă. Așa că m-au întrebat imediat despre trecutul meu profesional și mi-au oferit acest job.”
“Întotdeauna mi-am dorit să am un loc de muncă în care să îi pot ajuta pe alții, astfel încât să pot avea un impact pozitiv asupra societății. Mi-a plăcut ideea de a lucra alături de Lu și Carmen pentru că le respect ca ființe umane și cred că au creat o familie frumoasă din SUS INIMA.”
Jonas vede SUS INIMA ca pe o oportunitate de a crește atât la nivel profesional, cât și la nivel personal. “Îmi oferă ocazia de a învăța cum să servesc și să ajut alți oameni prin efortul nostru zilnic, ca echipă, ca grup, ca ființe umane."

Călina Croitoru – “Colegii sunt foarte dinamici și chiar e o echipă pe care te poți baza.”

Călina este asistent social în cadrul asociației SUS INIMA.  A terminat facultatea de sociologie și comunicare la Brașov, specializare în asistență socială. În ultimul an de facultate a ales ca lucrarea ei de licență să fie despre dependența de alcool, droguri și jocuri de noroc. Astfel, a început să colaboreze cu asociația Crucea albastră din Sibiu iar timp de un an a făcut naveta între Brașov și Sibiu. A făcut această alegere pentru că mereu i-a plăcut Sibiul iar în 2015, după terminarea facultății și susținerea licenței, s-a mutat definitiv la Sibiu. Călina povestește că a învățat foarte multe de când lucrează în domeniul asistenței sociale. E dornică să învețe și mai mult și să se implice în proiecte ce servesc oameni care au nevoie de ajutor. Calină e o persoană onestă, empatică, îi place să călătorească și adoră câinii, caii și apusurile. Despre viața ei din prezent a mărturisit că îi place ce face și e bucuroasă cu punctul în care se află. Activitatea ei la SUS INIMA constă în consiliere socială, venind în ajutorul persoanelor cu diagnostic oncologic, oferind atât suport emoțional, cât și ghidajul necesar în ceea ce privește procedurile de obținere a anumitor acte sau certificate de la diverse instituții. Calină se simte bine în familia SUS INIMA, ”Relaționarea mea cu colectivul este una foarte faină, colegii sunt foarte dinamici și chiar e o echipă pe care te poți baza. De la fiecare în parte am ceva de învățat și asta mă bucură pentru că mă face să evoluez atât pe plan profesional cât și în cel personal.”